👩⚕️ Accept și-a propus să realizeze o bază de date cu medici LGBTQI-friendly din cât mai multe specializări (medici de familie, endocrinologi, ginecologi, psihiatri, dermatologi, stomatologi, infecționiști, urologi etc.) la care persoanele din comunitatea LGBTQI din toată țara să poată apela cu încredere atunci când vor să acceseze servicii specializate și își doresc să fie respectați și să se simtă safe.
🏳️🌈 Colectarea datelor s-a produs în perioada noiembrie 2021- februarie 2022, prin intermediul unui formular public, postat pe social media Accept. Prin acest formular, persoanele din comunitate ne-au putut face recomandări de medici, în special din București și Muntenia. Ulterior, echipa și voluntarii Accept au contactat medicii recomandați și i-au întrebat dacă vor să apară în baza de date, fie public, fie privat, la cerere.
🔎 Astfel, există:
🗺️ De asemenea, dacă nu regăsești mai jos un specialist din orașul/ regiunea ta, poți încerca să apelezi și la partenerii noștri de la Identity.Education, PRIDE România și Rise Out din Timișoara, Cluj, respectiv Iași. Fiecare dintre ei a realizat un proces similar de colectare de recomandări și realizarea unor baze de date de medici LGBTQI-friendly. Bazele lor de date pot fi accesate astfel:
❗ Medicii din baza de date sunt recomandați de către persoane din comunitate și au fost contactați individual pentru a-și da acordul să fie în tabelul de mai jos. Cu toate acestea, nu putem fi responsabili sau garanta pentru cum va decurge experiența cu fiecare dintre ei. Dacă ai întâmpinat probleme sau ai sugestii privind baza de date de mai jos, te rugăm să ne scrii la luca@acceptromania.ro.
Oraș | Specializare | Nume | Clinică/ spital & date de contact | Clinică Privată/ publică | Dacă este privată, lucrează cu casa de asigurări? | |
---|---|---|---|---|---|---|
Bragadiru | Epidemiologie / Medicina Generala/ Nutritionist | Hila Nicolae Victor | Onix Optim – Centru Medical / Strada Speranței 30-32, Bragadiru 077025
nicolaevictor.hila@gmail.com |
Privat | ? | |
București | Endocrinologie | Ruxandra Dobrescu | Centrul Medical Panduri, str Clucerului 55, programari la telefon 0219901
ruxdobrescu@yahoo.com |
Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
București | Psihiatrie | Contact la cerere | Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Alergologie și imunologie clinică | Contact la cerere | Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Stomatologie | Contact la cerere | Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Psihiatrie, Sexologie | Neculcea Mihai-Daniel | Centrul Medical Memormed, Calea Plevnei, Nr. 3, Programări: 0319443 | Privată | Lucrează cu casa de asigurări | |
București | Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă | Ferariu Nicoleta | Soma Clinic- centru de chirurgie plastica si estetica, Bucuresti, Sector 1, str. Loc. Av. Iuliu Tetrat, nr. 1
Nr pentru programari: 0726700810 Adresa Mail: info@somaclinic.ro |
Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
București | Stomatologie (Parodontologie) | Contact la cerere | Privata | Nu lucreaza cu casa de asigurari | ||
București | Dermato-venerice | Contact la cerere | Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Stomatologie | Petrareanu Irina | QMED – Sc J, Ap 136 Bl A5, Strada Reșița 37, București 040924
irina.petrareanu@gmail.com |
Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
București | Gastroenterologie | Contact la cerere | Public | Lucreaza cu casa de asigurari | ||
București | Stomatologie-Protetica | Contact la cerere | Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Boli infecțioase | Contact la cerere | Public | Lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Endocrinologie | Anca Hoisescu | CMI Str. Avrameni, nr 2 b, interfon 2
Medlife: https://www.medlife.ro/medic-hoisescu-anca-roxana-endocrinologie |
Privata | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
București | Psihiatrie adulti | Contact la cerere | Public și privat | Lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Oncologie | Roxana Chiritoiu | Spitalul Coral Oncofort: https://www.oncofort.ro/echipa-medicala/dr-roxana-chiritoiu | Privat | Lucreaza cu casa de asigurari, dar exista si o coplata de internare | |
București | Obstetrică- Ginecologie | Anca Lesnic | Maternitatea Bucur, medic rezident
lesnic.anca@gmail.com |
Public | Lucrează cu casa de asigurări | |
București | Psihiatrie | Contact la cerere | Privat | Lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Medic rezident psihiatrie | Atasiei Adrian | Obregia, Clinica Psyhelp | Public/privat | Urmeaza sa lucreze cu casa de asigurari la clinica | |
București | Psihiatrie | Contact la cerere | public | Lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Medicina de familie | Contact la cerere | Public | Lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Psihiatrie | Iordache Marius | Helios Clinic
heliosclinic.ro 0729756126 (recepție) |
Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
București | Oftamologie | Tamara Tiu | Clinica Retina din cadrul Spitalului Ponderas, Programări (prin Regina Maria): 0219886 | Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
București | ORL și tulburări de echilibru de auz | Contact la cerere | Privată | Lucrează cu casa de asigurări în unele dintre locații | ||
București | Medicina Interna | Contact la cerere | Public | Lucrează cu casa de asigurări | ||
București | Psihiatrie | Adi Pătrățanu | Clinica Aliat, strada jules Michelet nr.7 etajul 1 (zona Piata Romana).
Pentru programari la Clinica Aliat: 0727880447. |
Privat | Lucrează cu casa de asigurări | |
București & Ilfov | Neonatologie & Consultanță lactație (IBCLC) | Dobocan Claudia | MedLife
+ Vizite la domiciliu/online claudiadobocan09@gmail.com |
Privata | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
București, Targoviste | Cardiologie | Dumitru Emilian Leontin | Clinica Medicum, spitalul Monza, Clinica Medlife Targoviste
Emilian.dumitru@gmail.com |
Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
Călărași | Medicina de familie | Irimescu Ioan Cristian | ioancristianirimescu@gmail.com / 0773339771 | CMI Valea Argovei Călărași | Cabinet Medical Individual | Lucrează cu casa de asigurări |
Cluj-Napoca | Stomatologie | Dana Yacoub | Cabinet Stomatologic Dr. Dana Yacoub, Str. Tășnad, Nr. 19
https://www.facebook.com/CabinetStomatologicDr.DanaYacoub dana.yacoub86@gmail.com |
Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
Cluj-Napoca | Psihiatrie | Tucra Diana | SBPC BORSA
dtucra@yahoo.com |
Public | Lucreaza cu casa de asigurari | |
Cluj-Napoca | Microbiologie | Contact la cerere | Public | Lucreaza cu casa de asigurari | ||
Cluj-Napoca | Medicina de familie | Achim Raluca | CMI Achim Raluca
achimluciaraluca@yahoo.com |
Privat | Lucreaza cu casa de asigurari | |
Cluj-Napoca | Ginecologie | Daisa Delia | Clinica Radusan Marasti
dr.daisadelia@yahoo.de |
Privat | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
Cluj-Napoca, Satu-Mare | Nutritionism-Dietetica | Papp Evelin | Synobis Medical, Clinica Korall, face si consultatii online
evelin.nutrition@gmail.com |
Privat | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
Craiova, Dolj | Chirurgie Generală | Contact la cerere | Public | Lucrează cu casa de asigurări | ||
Făgăraș | Neurologie | Ispas Daniel-Marius | Cabinet Privat –
Bd. Unirii, bl. 10, ap. 2, Fagaras, Romania danielmarius2009@yahoo.fr |
Privat | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
Făgăraș | Neurologie | Daniel Marius Ispas | Spitalul Făgăraș + Cabinet privat (Neurofăgăraș) | Public (spital) + privat (cabinet) | Nu lucrează cu casa de asigurări la cabinet | |
Făgăraș, Brașov | Obstetrică- Ginecologie | Sebestyen Antoanela | Spitalul Fagaras
Regina Maria Brasov MedLife Fagaras dr.antoanela@gmail.com |
Privat/Public | Lucrează cu casa de asigurări | |
Galați | Stomatologie Generala, Parodontologie | Enache Maria | Blue Dental
Bulevardul Siderurgiștilor nr. 27, Galați 800480 dr.enache.maria@gmail.com |
Privat | Nu lucrează cu casa de asigurări (este posibil să lucreze în viitor) | |
Iași | Optometrist | Florin Morun | Vision Care Optic: https://visioncareoptic.ro/?page_id=446 | Privat | Nu lucrează cu casa de asigurari, consultul e gratuit | |
Jilava, Ilfov/ Online | Psihiatrie Adulți | Ruxandra Racof | CMI Dr. Racof Cristina Ruxandra, în interiorul Policlinii Jilava, strada Magnoliei, Nr. 1
cabinetracof.ro ruxandra.racof@gmail.com |
Privată | Lucrează cu casa de asigurări, iar consultațiile online pentru persoanele neasigurate se fac cu plată sau pro bono, în funcție de caz. | |
Sibiu | Psihiatrie | Pătrîncă Andrei | RMN Diagnostica: https://www.rmn-diagnostica.ro/psihiatrie-sibiu/ | Privată | Lucrează cu casa de asigurări | |
Sighișoara | Medicina interna | Pascanu Doina | Spitalul Municipal Sighisoara
doina.pascanu@yahoo.com |
Public | Lucreaza cu casa de asigurari | |
Sovata, Mureș și Odorheiu Secuiesc, Harghita | Pediatrie | Csepán Emőke Theodora | Spital Sovata-Niraj
emoketheodora@yahoo.com |
Public | ? | |
Târgu Mureș | Consultatie de chirurgie vasculara; Ecografie doppler vascular; Interventie chirurgicala venoasa | Timea Demeter | Centrul ALMAMEDICAL, str Negoiului 2A/4, tel. 0749562770
Cabinet de cardiologie Dr. Podoleanu: Aleea Cornisa 5/4, tel. 0752403736 dr.demeter.timea@gmail.com |
Privată | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
Târgu Mureș | Psihiatrie | Contact la cerere | Privata | Lucreaza cu casa de asigurari | ||
Târgu Mureș & online | Medic generalist, psihoterapeut | Mihaela Ghica | Integra Viva
mihaela.ghica.hlf@gmail.com Integraviva.ro facebook: dr. Mihaela Ghica consilier psihoterapie |
Privata | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
Timișoara | Ortodontie si estetica dentara | Teodora Szomoru | Clinica Smile Up
office@smileup.clinic |
Privata | Nu lucrează cu casa de asigurări | |
Timișoara | Obstetrică- Ginecologie | Raluca Popescu | Gyanatal
ralucutapopescu@yahoo.com |
Privat | Nu lucrează cu casa de asigurări |
Cursurile prezentate NU sunt în prezent creditate la Colegiul Medicilor din România.
Platforma se află în faza de testare și pilotare.
Apreciem participarea dumneavoastră în acest demers și vă asigurăm de calitatea informațiilor prezentate.